Adèle Caffè

 Visătorule... De-a lungul timpului, mi-am imaginat despre o sumedenie de lucruri. Și le-am scris pe atâtea foi, înăuntrul meu... stângaci la început. Și am creat în mintea mea scenarii minunate... Și a luat naștere visul.

 Ființă dragă... ai simțit vreodată că nu ești îndeajuns? Iar gândul că nu ești îndeajuns să îți acapareze mintea? Și mie.

Cititorule... Am părăsit mascarada finală, luându-ne cu noi măștile astea nefolositoare... Acolo unde mergem, nu au nicio putere.

Cititorule... aveam de gând să îți vorbesc despre... ceva. Doar că, în timp ce mă gândeam la ce să îți spun, în timp ce îmi făceam ordine printre gânduri și amintiri, am dat de o foaie. Și, nostalgică, mi-am amintit că am vrut să vorbesc și despre asta înainte de mascaradă... Doar că... am uitat. Iar atunci... nu mai știu când... am scris asta:

Salut, cititorule. Sunt tot eu, cea de mai demult, care te-a întâmpinat la ultima mascaradă. Da, știu, încă se petrece... dar nu mai puteam sta acolo. Însă puteam să plec. Greu, în acea mulțime de oameni care participau din plin, dar, mi-am luat inima în dinți. Și, într-o bătaie a ei, am ieșit de acolo.