Postări

Se afișează postări din septembrie, 2016

Lady Justice

Imagine
Minciuna mă supără, însă nedreptatea... e cu totul altceva. Să fii nedreptăţit doare, e o rană destul de adâncă, şi greu de vindecat, mai ales pentru o persoană ca mine. Am învăţat că lumea e nedreaptă, şi trebuie sa ne obişnuim cu ea aşa cum este. Este greu sa îţi găseşti locul potrivit, prieteni care să spună mereu adevărul, de care să nu te mai poţi despărţi niciodată. De ce? Fiindcă lumea e nedreaptă. Mereu ne vor supăra minciunile, nedreptatea cu care suntem obligaţi să trăim, mereu am vrut sa schimb asta, dar mi-a scăzut speranţa la 0 când mi s-a spus limitele între care mă aflu, astfel că nu voi putea face nimic. Cine ştie, poate voi rupe acele bariere într-o bună zi, dar până atunci, îmi fac dreptate cum pot.

Eşti o artă!

Imagine
Dragă, eşti o artă! Este o artă să fii tu, e o artă să fii femeie, să fii puternică şi serioasă, să faci ce faci şi să-ţi îndeplineşti menirea ta, ca femeie! Fiecare artă este unică, inimitabilă, şi fiecare artă are frumuseţea ei, inevitabilă! Rolul tău, menirea ta, lucrurile care te definesc, sunt ceea ce te formează şi te promovează, te fac să te vezi bine pe tine însăţi, să ştii că ai un rost! Mulţi nu pot face ceea ce faci tu, nu sunt capabili de asta. Alţii nu iubesc cum iubeşti tu, nu muncesc cum munceşti tu, nu se comportă cum te comporţi tu şi nu simt ceea ce simţi şi tu! De aceea eşti unică tu, ca artă, eşti capabilă de lucruri uimitoare, ai darul, ai harul, ai talentul tău! Nu trebuie să laşi pe nimeni să îţi fure unicitatea, sau să îţi distrugă arta de a fi tu, o fiinţă nobilă, ci trebuie să te uiţi în oglindă pentru a-ţi vedea frumuseţea, să-ţi veyi acei ochi sinceri şi nevinovaţi şi să îţi veyi calităţile sufleteşti. Daca tu crezi că nu le ai, pictează-le, pentru a