Adèle Caffè

Cititorule... Am fost întrebată de ce sunt așa rece uneori. De ce nu spun nimic. De ce stau pe loc, așteptând. Adevărul este că... Îmi este frig. Și m-am obișnuit atât de mult cu frigul, încât nu mai știu cum să-mi fac de cald. Mâinile mai că mi-au înghețat, și nu pot aprinde un chibrit, o flacără cât de mică... Tot ce obțin este o scânteie rapidă, care dispare. Și chiar când reușeam, se stingea atât de repede... Lumânări nu știu câte mai am, sau dacă mi-au rămas...  Picioarele-mi sunt înghețate de multă vreme... de acolo începe totul. Sunt nemișcate. Nu știu încotro, dar nu mi-aș simți pașii, ci doar amorțeala și tremurul, instabilitatea și sângele încercând zadarnic să încălzească degetele... Mi-e vocea atât de răgușită încât mai că se pierde... și niciun fular nu a reușit să-mi redea vocea caldă, fiindcă oricât de gros ar fi, nu încălzește interiorul, unde aerul rece deja nu se mai simte... Iar buzele-mi tremură de fiecare dată când le depărtez, liniștindu-se doar când sunt din nou