Adèle Caffè

Stupid joc al orgoliilor, care distruge bunătatea din oameni fără ca ei să știe, folosind autoapărarea ca scuză. Oamenii nu mai ascultă pentru a înțelege, ci pentru a răspunde. Atâția oameni care vor să pară superiori, nefiind mai mult decât o nucă a cărei miez este putred, dar coaja este atât de tare încât o lovitură îți poate lăsa urme... Oameni care nu bagă de seamă cruzimea cuvintelor spuse tare de ei, modul în care acestea rănesc persoane nevinovate... Ego-ul a ajuns un loc sensibil de lovit, oamenii ținând atât de mult la el... la un ego fals, construit pentru a arăta o imagine ce nu poate fi decât o utopie... ea nu există. Apoi, apare lupta între orgolii, care pe care să lovească tot mai tare, fiecare să doboare. Nu e sănătos... Să nu lași ego-ul lor să te rănească, astfel nu vor reuși... fii tare și dă-le clasă, mulțumindu-te de cine ești și conservând și dezvoltând adevăratele tale valori, iar când vrei să arăți cine ești, fă-o în felul tău, cât mai original.

Voiam să îți râd în față Cu visele-mplinite... Dar tu, realitate hoață, Mi le spulberi dinainte! ​Putredă realitate... cât mă luptam cu tine și te uram și nu mi-am dat seama până acum... că defapt... Și ce te mai urăsc! Îmi faci visele să moară precum stelele pe cer... în permanență și neobservat de nimeni! Arunci cu vopsea albă peste pânza mea frumos colorată și niciodată terminată... Pentru că mă lași mereu cu un sentiment de neîmplinire și cu multe întrebări! Dar nu am știut, până acum, nenorocito, că defapt eu te-am creat! Eu și tot ce mă înconjoară! Pentru că fiecare își creează realitatea lui... Cum de nu am văzut până acum, cu ochii mei visători, că am creat un monstru ca tine!? Răspunsul la întrebarea asta mă depășește, mi-a scăpat printre degete... Așa cum m-am încăpățânat eu la impunerile tale, așa și tu te-ai încăpățânat să exiști așa cum te vreau! Dar nu-i nimic! Acum că am realizat ce am făcut... te redresez eu, așa cum mă obligai tu să mă reconformez!

Am învățat ceva nou: când vrei sa ai o atitudine, trebuie să și știi să o ai. Să știi să ai o personalitate, una pe care să ți-o asumi și pe care nimeni să nu o poată contesta. Am întâlnit oameni frumoși. Chipuri frumoase, personalități frumoase. Persoane care știu să aibă atitudine, să se impună, persoane care mi-au câștigat respectul. Pentru că merită să fie respectate. Pe de altă parte, am văzut și oameni care și-au pierdut repede cumpătul și, implicit, personalitatea. Caractere slabe, căzute ușor pradă lipsei de control, care acționează împotriva normelor morale, cu atitudine urâtă chiar în preajma unor lucruri frumoase. O persoană care are de gând să arate un caracter, trebuie sa și-l asume și să și-l conserve. Ei știu să își câștige respectul prin atitudinea lor și capacitatea de a fi personalități puternice.

Ai grijă cât mai aștepți schimbarea ei, s-ar putea să o pierzi de tot... Ți-ai dorit să se schimbe, să nu mai fie ea, cea dinainte... Ai obținut schimbarea vrută. Dar știi măcar de ce ea a acceptat schimbarea? Fiindcă interesul ei se duce încet...zi cu zi... Vede ce nu a văzut până acum și anume ce are lumea asta mare de oferit... Inima ei nu mai poartă urma bocancului tău... Se reface, încet, prin nepăsare ce crește pe măsură ce tu amâni un moment pe care ea nici măcar nu îl mai așteaptă. ​Ai grijă, inima ei se remodelează, și, s-ar putea să fie finisată blând de altcineva...

Îți dau un sfat. Niciodată, dar niciodată, să nu acționezi din instinct, deoarece s-ar putea cel mai sigur să greșești atât de tare încât nici măcar tu să nu te mai poți ierta. Cugetă bine, gândește în amănunt, pune cap la cap... Dar mai întâi... Adună-te. Dacă ești ca mine, îți va lua ceva. Dar trebuie să te controlezi. Nu risca, mai ales când vine vorba de oameni importanți din viața ta. Nu fi naivă, naivitatea te duce unde nu vrei. ​Totuși, nu săpa după dovezi neîngropate, inexistente... S-ar putea să sapi până la fund și să te uiți acolo de tot... Fără posibilitatea de a te mai urca la suprafață... ​Nu reacționa violent pe moment... Ai să greșești, știu ce zic. Adună-te, controlează-te, apoi gândește-te.

Singura ființă din Univers care se joacă vreodată cu mine sunt eu! Și nici măcar mie nu-mi voi oferi acest privilegiu! S-a terminat cu joaca de-a ventrilocul! Voi rupe ațele și voi face ce vreau eu și ce simt eu și nici un păpușar nu mă va mai opri! Să fii o păpușă  e frustrant, crud și nedrept. Nu trebuie să lași oamenilor de nimic privilegiul de a-ți răsuci inima și mintea. Sunt ale tale, tu decizi în ce parte mergi! Nu îți asuma angajamentul de a fi o marionetă, marioneta lor, căci ești om! Poți să iubești, poți să urăști pe absolut cine vrei! Poți merge cu cine crezi că te acceptă liberă, să te depărtezi de cine crezi că te va lega iar de ațe.  Să încerci, să renunți, să visezi! Să mergi mai departe! Dar ai grijă. Ești o păpușă liberă, dar fragilă, te rupi imediat. Nu lăsa oamenii să te rupă, mai presus de a te lega de ațe. Din ațe ieși, te eliberezi, însă de cusut nu te mai coase nimeni. Iar dacă o va face, te va lega pe viață.

Să știi, până la urmă vei ierta. Într-un târziu, după ce ți-ai dorit ca persoanele care te-au rănit să pățească la fel ca tine, după ce ai încercat să le uiți, dar nu ai reușit, le vei ierta. Dar atât. Nu vei uita, și te vei ierta și pe tine. Eu, după lungi suspine, și lungi suspine, am ajuns să îl iert. Pentru ca d upă un lung timp, să nu îmi mai doresc să mă apropii atât de tare. Am vrut să mă apropii, să simt căldură, și m-am ars. Am încercat să temperez focul de care voiam să mă apropi mai tare, din nou, să simt dulcea durere... pe care nu o merit. Nu merit durere. După ce ai dat de pământ un înger păzitor, te-a iertat, în cele din urmă. Dar când vei realiza ce ai făcut, ce ai distrus, acel înger va păzi pe altcineva. Și mă îndoiesc că îl vei mai vrea înapoi... nu a fost totul așa intens. Și îngerul nu te va mai auzi. Ori va auzi doar o voce a trecutului... unul frumos, dar dureros. Te-am iertat, păcat frumos ce ai fost... Și m-am iertat pe mine. M-am iertat ca m-am făcut s

Îţi doresc să nu te îndragosteşti! Să nu iubeşti! Nu cum am iubit eu! Ca mai apoi să afli ca ai trăit o minciună şi să trăieşti cu regrete! Ca să nu te doară! Dar, nu trebuie să vă simţiţi toate aici, nu toate avem parte de aceeaşi lecţie tragică... Cât ai trudit ca să ridici acea clădire maiestuoasă? Mult, presupun, Eu da. cel puţin moral. Apoi, o bombă cu ceas a fost pusă sub acea clădire, o bombă care urma să explodeze când vei simţi că truda dă roade. Mie mi-a fost demolată clădirea, după ce am fost lăsată să continui singură să o ridic. Când erai îndrăgostită ca iubită a lui, îi purtai de grijă ca o mamă şi îl ascultai precum cea mai bună prietenă, dar nu era îndeajuns pentru el. El voia... voia... el voia o mică poveste, cu final deschis, suspendat, aşa cum avea să te lase. cu inima suspendată, cu un suflet neîmpăcat... Când ataşamentul tău nu contează pentru el, respectul nu îţi este acordat, aprecierea lipseşte la fel ca afecţiunea, răbdarea şi comunicarea... te simţi c

Poți fi deștept, un geniu! Poți cunoaște toate secretele lumii! Degeaba, dacă nu ești fericit și dacă nu ești capabil de a te ferici. Acesta este motivul omului de geniu, neintegrat într-o societate materialistă, depravată... inferioară! Căutam oameni ca noi, când nu realizăm că ni meni nu e la fel, căci există două categorii de oameni: cei superiori, care gândesc mai presus de lumea asta, de materialism, de fericirea fizică şi lumească; şi cei inferiori, care se gândesc doar la ei şi fericirea lor, la lucruri şi lucruri... Însă, dacă nu îţi poţi mulţumi sufletul şi nu îţi poţi împăca mintea cu ceea ce ştii... E păcat. E păcat să nu ştii secretul fericirii, deşi le poţi şti pe toate! Învaţă, cercetează, află! Dar, printre toate, afla că trebuie să te fericeşti şi tu, omule de geniu!

Fii grațioasă, fiindcă doar așa vei fi glorioasă. Fii grațioasă, pentru că doar așa vei fi respectată. Fii grațioasă, fiindcă doar așa le vei arăta dizgrațioșilor că poți fi și feminină, și puternică. Fii grațioasă, fiindcă doar așa vei călca drept, oriunde vei merge. Rezolvă-ți problemele cu grație, cu finețe, dar și cu o doză de fermitate. Fii grațioasă când ești fermă, căci așa vei fi luată în seamă, așa vei fi ascultată, așa vei rezolva orice. Deși unele situații necesită o forță brută, aplic-o cu grație, așa le vei da o lecție. Grația poate fi uneori năucitoare dacă știi să o aplici. Cu calmitate, cu rațiune, cu cap. Ai nevoie de grația unei balerine, de echilibrul acesteia, căci poantele sunt corpul tău, iar balerina îți sunt mintea și inima. Îți trebuie echilibru și mobilitate, astfel vei păși grațios peste toate problemele. Fii grațioasă în mișcări, pentru a lăsa o impresie bună, desigur, fiindcă așa trezești interesul și, astfel, ascultarea. Du cu grație cafeaua la gu

 Nu e genial câtă creativitate poate poseda cineva? De cât har poate avea cineva parte?  Nu e frumos să vezi lucruri geniale pot ieși din mâna cuiva? Câtă imaginație, cât devotament pentru ceea ce îți place? Nu e frumos să vezi niște creiere cu adevărat expresive? Niște suflete cu sentimente adevărate?  Să n-o mai lungesc, am zis să mai scriu și ceva pozitiv din când în când, nu vreau că cei care citesc cu sufletul (căci mulți citesc cu ochii, nu cu mintea) să vadă doar partea goală a paharului meu.  Am citit nu multe cărți la viața mea, căci cele mai multe erau impuse, deci nu le-am citit. Am citit ce am crezut de cuviință că mi-ar plăcea și am găsit expresivitate adevărată, devotament și idei care îți pot schimba modul de a gândi, dacă știi să le procesezi (căci cum am spus, mulți citesc cu ochii, nu cu mintea), și acțiuni din care poți învăța.  Am ascultat nu toate genurile de muzică, deoarece cele mai multe sunt, după părerea mea, scrise pentru scopuri comerciale, nu suflet

 Salvează-te, înainte de a te îneca. Nu te vei îneca singură, ci te va îneca cineva. Nu te lăsa controlată de cineva, căci singurul care contează e autocontrolul tău.  Îneacă-te în iubire, îneacă-te în fericire, afundă-te în tine, nu în controlul altcuiva, căci atunci, acel cineva va decide dacă te va ridica sau nu la suprafață, și îți spun sigur, nu o va face. Te va lăsa să te scufunzi, să ajungi la fundul oceanului, înecată.  Salvează-te singură, căci ești singură. Singură trebuie să înveți să înoți până ajungi la suprafață și să ieși de sub controlul celuilalt, să ajungi să respiri libertatea pe care o meriți, căci tu te îneci mai repede decât respiri.  Nu îi lăsa pe ceilalți să te tragă în jos, acolo, în fundul oceanului, unde ei sunt controlați de alții și nu au libertate, și nu pot respira.    Schimbă-ți direcția și salvează-te, pentru respirația ta, pentru libertatea ta, pentru viața ta. Căci sub controlul altora, o vei pierde. ​

Sunt în cădere liberă... Cine mă va salva? Strig, însă m-am oprit... Cine m-o fi auzit? Privesc în sus, nu văd pe nimeni... cine m-o fi văzut? Cad în neant, în nimic... cine mă va salva? Cu toţii cădem la un moment dat, unii cad chiar şi acum, după mult timp în care au încercat să rămână sus... Atunci avem nevoie de cineva să ne ajute. Dar cine să ne ajute, dacă nu are cine să ne vadă, cine să ne audă? Oare trebuie să învăţăm să cădem în neant, dacă nu e nimeni aici? Trebuie să găsim o lumină? O cale? Strigătul ne e înnăbuşit... nu ne va auzi nimeni. În lumea asta, cu siguranţă nu. Vezi o singură lumină, iar aceea este cea de la suprafaţă, de care te îndepărtezi tot mai mult... Dar, nu îţi mai face griji. Îngerul tău păzitor apare când te aştepţi mai puţin, când realizezi că nu e nimeni care să te ridice înapoi la suprafaţă, va apărea el. Are nevoie de timp, de strategie, dar tot timpul ăsta îl foloseşte pentru a te salva din neantul în care ştie că vei cădea.

Simţi nevoia să strigi? Este normal, într-o lume ca asta, oricine conştientizează de ea ar ţipa. De groază, de ură, de răzbunare, strigătul poate fi singurul mod de a te elibera uneori, poate chiar mai des. Strigătul poate fi cel mut, pe care numai cel ce îl simte îl poate auzi, şi nimeni altcineva. Dimpotrivă, acel cineva îi provoacă durerea ce îl face să strige, să strige după ajutorul celui care îl omoară, care nu îl doreşte şi care nu îl va ajuta. Strigătul poate fi cel auzit doar de tine şi natură, sau de ceilalţi oameni care defapt nu aud, sau nu vor sa audă. În lumea surdă şi absurdă, nimeni nu iţi va auzi strigătul, de aceea trebuie să rămâi în pacea ta şi să pândeşti, sa pândeşti orice ocazie de a schimba acest strigăt în chicot. Fii puternică şi ţine-ţi strigătul, până ajungi undeva unde nu te aude nimeni. Defapt, poţi merge oriunde să strigi şi să ragi, nimeni nu te va auzi...