Adèle Caffè

Singura ființă din Univers care se joacă vreodată cu mine sunt eu! Și nici măcar mie nu-mi voi oferi acest privilegiu! S-a terminat cu joaca de-a ventrilocul! Voi rupe ațele și voi face ce vreau eu și ce simt eu și nici un păpușar nu mă va mai opri! Să fii o păpușă  e frustrant, crud și nedrept. Nu trebuie să lași oamenilor de nimic privilegiul de a-ți răsuci inima și mintea. Sunt ale tale, tu decizi în ce parte mergi! Nu îți asuma angajamentul de a fi o marionetă, marioneta lor, căci ești om! Poți să iubești, poți să urăști pe absolut cine vrei! Poți merge cu cine crezi că te acceptă liberă, să te depărtezi de cine crezi că te va lega iar de ațe.  Să încerci, să renunți, să visezi! Să mergi mai departe! Dar ai grijă. Ești o păpușă liberă, dar fragilă, te rupi imediat. Nu lăsa oamenii să te rupă, mai presus de a te lega de ațe. Din ațe ieși, te eliberezi, însă de cusut nu te mai coase nimeni. Iar dacă o va face, te va lega pe viață.

Să știi, până la urmă vei ierta. Într-un târziu, după ce ți-ai dorit ca persoanele care te-au rănit să pățească la fel ca tine, după ce ai încercat să le uiți, dar nu ai reușit, le vei ierta. Dar atât. Nu vei uita, și te vei ierta și pe tine. Eu, după lungi suspine, și lungi suspine, am ajuns să îl iert. Pentru ca d upă un lung timp, să nu îmi mai doresc să mă apropii atât de tare. Am vrut să mă apropii, să simt căldură, și m-am ars. Am încercat să temperez focul de care voiam să mă apropi mai tare, din nou, să simt dulcea durere... pe care nu o merit. Nu merit durere. După ce ai dat de pământ un înger păzitor, te-a iertat, în cele din urmă. Dar când vei realiza ce ai făcut, ce ai distrus, acel înger va păzi pe altcineva. Și mă îndoiesc că îl vei mai vrea înapoi... nu a fost totul așa intens. Și îngerul nu te va mai auzi. Ori va auzi doar o voce a trecutului... unul frumos, dar dureros. Te-am iertat, păcat frumos ce ai fost... Și m-am iertat pe mine. M-am iertat ca m-am făcut s