The frozen silence
Cititorule... Am fost întrebată de ce sunt așa rece uneori. De ce nu spun nimic. De ce stau pe loc, așteptând. Adevărul este că... Îmi este frig. Și m-am obișnuit atât de mult cu frigul, încât nu mai știu cum să-mi fac de cald. Mâinile mai că mi-au înghețat, și nu pot aprinde un chibrit, o flacără cât de mică... Tot ce obțin este o scânteie rapidă, care dispare. Și chiar când reușeam, se stingea atât de repede... Lumânări nu știu câte mai am, sau dacă mi-au rămas... Picioarele-mi sunt înghețate de multă vreme... de acolo începe totul. Sunt nemișcate. Nu știu încotro, dar nu mi-aș simți pașii, ci doar amorțeala și tremurul, instabilitatea și sângele încercând zadarnic să încălzească degetele... Mi-e vocea atât de răgușită încât mai că se pierde... și niciun fular nu a reușit să-mi redea vocea caldă, fiindcă oricât de gros ar fi, nu încălzește interiorul, unde aerul rece deja nu se mai simte... Iar buzele-mi tremură de fiecare dată când le depărtez, liniștindu-se doar când sunt din nou
