The new road

Cititorule... Am părăsit mascarada finală, luându-ne cu noi măștile astea nefolositoare... Acolo unde mergem, nu au nicio putere.


Nu ți-am spus unde mergem? Așa e... Nu ți-am spus. Sincer, nici eu nu știam. Știam doar ca am plecat din acel loc, mergând încontinuu, fără ca măcar să iau in seamă semnele, atenționările și direcțiile. Iar oamenii care mă vedeau așa... pierdută, și mă întrebau unde merg... Nu primeau un răspuns, pentru că nu îl știam. Credeam că merg să descopăr, și că pentru asta nu am nevoie de un traseu...

Dar am. Am nevoie de un traseu pe care să-l cuget, fiindcă altfel, mergem în continuare spre nicăieri. Iar nicăieri e... nimic. Sigur, poate voi rata unele locuri, alegând să merg pe alte drumuri, dar poate nici măcar acele locuri nu le voi rata, fiindcă traseul se poate schimba, dacă asta vreau. Ori, pot să poposesc la un moment dat, și să mă întorc din când în când cu povești și înțelepciune. Cine știe? Totul este imprevizibil, iar asta este... minunat.

Mergem spre infinitul necunoscut, dar până acolo, drumul e foarte lung. Ce este acolo? Acolo este totul... totul. Toate răspunsurile la întrebările mele, ale tale, ale tuturor... Acolo este totul. Și, de fapt, sunt multe popasuri pe care trebuie sa le facem. Căci, fără ele, nu vom reuși niciodată să ajungem acolo, ele ne îndrumă mai departe.

Destinația următoare, cititorul meu drag, sunt eu însămi. Până acolo, și acolo, îmi voi da jos masca mea făcută din oglindă care s-a distorsionat în timp și care a început deja să crape. Iar de acolo, eu va trebui să-mi dau voie să merg mai departe, pe drumul spre necunoscut. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Best friends

Imagine
Cât de bine este să știi că ai oameni aproape, care să te ajute, să îți asculte balivernele, gata oricând să îți dea un sfat, să acționeze ca să te aducă înapoi pe pământul deasupra căruia plutești purtat de gânduri nebunești, nu te judecă pentru greșelile tale, ci îți dau o lecție importantă, într-un mod mai blând decât ar face viața, care îți trântește în cap direct învățătura. Desigur, după ce ai făcut o prostie, prietenul tău cel mai bun își va pune mâinile în cap, va râde, apoi te va ajuta cum poate, și chiar cum nu poate. Îți va spune "ești tâmpită", "chiar sunt singurul cu cap de aici?", dar asta te va face să zâmbești, pentru că ești conștientă atât de faptă, cât și de ideea că nu te va lăsa așa. El îți vrea binele, este omul care le știe pe toate și te va ajuta cum știe... și te va învăța și pe tine să fi om, fie cu sau fără bună știință. Și prietena ta cea mai bună, cea care te ascultă, chiar dacă îi spui aceleasi gânduri stupide de nenumărate ori, care
Citiți mai multe

Unwanted

Imagine
Cititorule, să nu citești niciodată pe buzele oamenilor cuvintele care te afectează, nu te lăsa interpretat de alte ființe care tind să interpreteze în mod negativ tot ce faci. Nu te lăsa văzut ca un om slab de ochii care vor sa vadă asta, să se delecteze cu asta. Cu toții ne simțim neînțeleși la un moment dat, nedoriți, neapreciați, încercând neînțelese astfel de sentimente... Simțim că orice facem e greșit, orice spunem e greșit, nedorind apoi să mai luăm contact cu ei, pentru că, oricât am încerca unii, neaprecierea lor ne va răni. Ne temem să ne exprimăm, pentru că, precum poeziile abstracte ale unui poet visător, cuvintele noastre sunt exprimate condamnabil, ajungând să fim condamnați la a trăi în propria noastră lume pe care am creat-o, și pe care alții nu ar putea o înțelege. Vrând să mergem înainte, curajoși, spre a descoperi lumea, suntem împinși înapoi de vântul care insuflă neîncredere în sine. Dar tu, nu fă greșeala mea, și, plin de curaj, înfruntă suflul și înai
Citiți mai multe

The truth about the rain

Imagine
Uite... Afară plouă pentru noi, și vremea e ciudată. Norii fug spre înapoi, trecutul ni-l arată. Oricât ne-am fi schimbat noi, dragostea-i neschimbată. Oricât am nega amândoi, dar e adevărată... Oricât am vrea sa nu mai fie, este acolo, în adânc, păstrată. Îmi creezi cele mai tulburi gânduri, ca ploaia torențială... ca un tsunami de sentimente ce brusc se răscoală. Și-ncerc să le rezist, însă nu mă lasă... și mă găsesc deconectată, în adânc retrasă. Să nu minți, sunetul ploii știe că în adânc știam că ne fusese să fie... Și ne reunea când îi ascultam povestea pe care amândoi ne-o aminteam... Și puteam păstra mereu vie dragostea intensă ce ne-o purtam... Dacă nu greșeam... Afară o ploaie tristă se arată, se plânge pentru noi. Norii negri sunt o mare adunată, formând cel mai trist șuvoi. De gânduri ce mă bântuie dintr-odată, precum niște fantasme ce le privesc cu ochii goi. Iar vremea îți relată dragostea purtată de mine pe atâtea foi...
Citiți mai multe