Postări

Se afișează postări din februarie, 2018

So many people

Imagine
Întâlnim de-a lungul timpului atât de mulți oameni... atât de multe păreri, moduri de a spune, atât de multe personalități, caractere, iar acest lucru poate deveni foarte perturbator, și totuși, foarte interesant. Vezi într-o viață atât de multe chipuri încât nici nu mai știi care este cel mai frumos, mai fermecător... nu mai știi pe care sa îl visezi sau pe care l-ai visat deja... Nu mai știi care ochi sunt mai frumoși, nu mai știi ce înfățișare vrei cu adevărat să privești atât de îndelungat... e tot mai greu să diferențiezi un chip de nestemată de un chip de lut. Urechile tale surprind atât de multe voci încât nu mai știi care a cui este, care glas e mai mieros, care te topește complet, care îți taie respirația și iți crește pulsul sau care te lasă rece... Nu mai știi ce voce vrei cu adevărat să auzi, pe care o aștepți să îți șoptească ceva ce ai vrea să auzi și cu ce ton ai vrea să auzi... Oamenii sunt atât de diferiți... cu principii atât de diferite încât nu mai știi pe ca

Stop looking for happiness in the same place you lost it

Imagine
În sfârșit am priceput și m-am învățat minte. Nu căuta fericirea acolo unde ai pierdut-o. Nu vei găsi nimic. Întoarce-te cu spatele, caută în direcția opusă... Sau în multe alte direcții. Fericirea nu e numai una, ea vine și pleacă în cele mai multe cazuri... Activitatea fericită, locul fericit și chiar persoana care te face fericită. Dacă știi să o cauți, fericirea o poți găsi în mai multe locuri. Nu poți aprinde focul pasiunii acolo unde s-a stins, nu poți găsi aceeași persoană acolo unde ai lăsat-o. Universul e într-o continuă schimbare, ca și condițiile fericirii. Dacă azi ești fericit pentru că ai câștigat, mâine vei fi fericit că altcineva care avea nevoie a câștigat. ​Eu nu mai caut fericirea acolo unde am pierdut-o, am renunțat demult știind că nu voi găsi decât aceeași tristețe care m-a bântuit... Am găsit-o altundeva, și deși știu că se poate ca mai târziu criteriile ei să fie altele, mă bucur de ea cât o simt.

To live is to die

Imagine
Trăiește, muritorule. Cineva dincolo abia așteaptă să te dai bătut, să renunți la tot, să rămâi fără viață. Să mergi, să-i plângi, să-i ceri îndurare. Iar ce ai făcut aici, va fi în zadar. Traiește, căci viața e doar una pe pamânt, și nu e lungă, și nici scurtă. E exact cât timp ai nevoie pentru a scrie o poveste. Povestea ta. Aventura vieții tale, pe care o vei ști doar tu sau o vor ști și cei de după tine. Prețuiește și luptă, schimbă, rupe pagini, scrie altele. Scrie capitol după capitol după capitol, descoperă și trăiește emoțiile, și, dacă se poate, dacă ești în stare, visătorule, trăiește mai multe vieți. ​Și cel mai important, muritorule, nu iți vinde trecutul. Nu-l nega, asumă-l, căci ai fost acolo. Nu da tot pentru a obține tot, fără măcar un cuvânt în roman. Tuturor ne e scris să scriem ceva, de aceea ni s-a dat o viață la dispoziție. Să o trăim din plin!