Between love and obsession

Cititorule... aveam de gând să îți vorbesc despre... ceva. Doar că, în timp ce mă gândeam la ce să îți spun, în timp ce îmi făceam ordine printre gânduri și amintiri, am dat de o foaie. Și, nostalgică, mi-am amintit că am vrut să vorbesc și despre asta înainte de mascaradă... Doar că... am uitat.

Iar atunci... nu mai știu când... am scris asta:



„Privirea lui îmi adresa atâtea întrebări, de la cele mai grijulii până la cele mai usturătoare, unele chiar marcante. Dar cea mai grea a fost, de departe, cea care îmi demonstra că m-a uitat: << Ce e iubirea?>>

Și acum, stau și mă întreb, ce e iubirea? Cum se simte și ce presupune? Se poate vindeca? Doare tare? Pentru mine a fost ca o obsesie... M-am hrănit și m-am înfometat cu ea. Am învățat și am uitat datorită ei. Am cântat-o, am scris-o, am pictat-o. M-a făcut să mă îngraș și să slăbesc drastic. M-a făcut să am grijă de mine, dar și să mp neglijez. Mi-a dăruit nopți albe de dragoste și nopți albe de suferință. Mi-a deschis noi uși, dar mi-a închis altele. Mi-a arătat noi perspective și mi-a ascuns altele. Mi-a dăruit multe calități și defecte. Mi-a creat vise, dar mi-a și spulberat vise. Mi-a impus norme, pe care le-a încălcat. Mi-a dat drepturi, și mi le-a luat, la fel și obligațiile. M-a inspirat și m-a secătuit, mi-a dat încredere și mi-a luat-o, a fost de partea mea, și m-a trădat. 

Obsesia m-a învățat să iubesc și să urăsc. Obsesia pentru el, pentru întrebări, pentru sentimente și pentru mine. 

M-a apropiat și m-a îndepărtat de realitate.

Și te-ntreb, privire marcantă pe viață: tu cum iubești?”

Ce naiva eram, nu?

Comentarii

Postări populare

Best friends

Unwanted

The truth about the rain