Final Masquerade

Bine ai venit la mascaradă, musafirule nepoftit! Servește ceva, poate o remarcă. Sper că nu ți-ai uitat masca... aici, toată lumea poartă una. De la cele mai slăbuțe, prin care poți recunoaște imediat o persoană, până la cele mai perfecte, încât crezi că nu există un chip uman în spatele lor. De la cele prețioase, dar fragile, din foiță de aur, până la cele de porțelan, dure. De la cele mai simple, albe sau negre, până la cele mai bogate, mai colorate, mai... comune. De la cele vesele la cele triste, încrezătoare sau compătimitoare... înțelegi tu.

Sper, de asemenea, că îți cunoști rolul. Dacă nu plănuiai să joci unul, ei bine, va trebui. Așa e acum, aici, iar tu trebuie să te conformezi regulilor. Dar... ai mare grijă, căci fiecare om știe să-și joace rolul. Fiecare te poate păcăli, ori, poate, se vor păcăli pe ei înșiși. Cei nepricepuți... învață. Poate vor reuși până la urmă, dar e important că sunt perseverenți.

Orice sentiment poate fi mimat aici. Se pot întâlni două opuse, care sunt, de fapt... tot două opuse. Nimic nu este sigur. Uneori... nici măcar oamenii care poartă o anumită mască nu mai știu, la un moment dat, ce mască poartă sau ce se afla în spatele ei. De la iubire până la ură... totul poate fi fals. La fel ca interesul și nepăsarea, sinceritatea și minciuna... înțelegi tu.

Aici, oamenii sunt caracterizați greșit. Toți. Îți spun, și n-ai să mă crezi, dragul meu, s-au spus povești despre oameni de când a început balul, și nimic, dar nimic, nu este adevărat! Ei bine... poate unele detalii ale unor povești... poate. Dar, nici eu nu sunt convins de ceea ce spun... De unde să știu cum este fiecare om în realitate? Poate nici nu e om, ci o entitate, una nevoită să poarte o mască. Poate e de fapt un om simplu, care se crede o entitate.

Ai grijă în ce camere intri, curiosule, căci nimic nu e ce pare a fi. Eu îți sugerez prietenește să rămâi în holul principal, e mai sigur. În unele camere, calm, în altele furtună. În unele camere au loc masacre, și unele chiar crude. Dar, nu ai să crezi că asta se întâmplă. În alte camere, au loc orgii, plăcute la vedere, însă nici ele nu sunt ceea ce par... vei înțelege tu.

Ai grijă ce vezi și ce privești, ce auzi și ce asculți, ce crezi și ce simți.
Astea fiind spuse, pune-ți masca și poftim înăuntru, la ultima mascaradă!

Comentarii

Postări populare

Best friends

Unwanted

The truth about the rain