Cracked mask

Salut, cititorule. Sunt tot eu, cea de mai demult, care te-a întâmpinat la ultima mascaradă. Da, știu, încă se petrece... dar nu mai puteam sta acolo. Însă puteam să plec. Greu, în acea mulțime de oameni care participau din plin, dar, mi-am luat inima în dinți. Și, într-o bătaie a ei, am ieșit de acolo.



A fost greu după, eram deja obișnuită cu cei de acolo și cu conexiunile pe care le creasem în încercarea de a supraviețui în acel loc ostil și plin de povești incredibile... care nu există. Toate astea m-au făcut să par slabă, lașă... Și poate că nu eram așa.

A fost greu să cutreier zone care nu știam că mai există, să încep o nouă căutare a sinelui și să creez noi conexiuni. Masca mi s-a crăpat. Bucăți mari din ea au căzut. Apoi, mi-am revăzut imaginea, într-o cu totul altă formă. În momentul acela... am strălucit. Sau, cel puțin, eu așa am simțit.

Și am realizat că eu am puterea de a trece această mască în inexistență, eu sunt și voi fi din nou, de la capăt. Fiindcă eu am curajul de a merge pe un nou drum, pe care l-am descoperit până acum și pe care încă îl descopăr. Însoțită de curaj.

Și m-a apucat ora asta... Ora la care mi-am găsit curajul de a prinde viață din nou, de a face față din nou provocărilor de care până acum ceva vreme mă ascundeam după mască.

Dacă și tu te afli aici, acum, înseamnă că și tu ai părăsit mascarada. Că te-ai rupt de ce este acolo și ești gata de noi conexiuni. Poate suntem
mai mulți. Ea încă are loc, și sunt încă mulți oameni acolo. Cine știe, poate într-o zi, vom fi atât de mulți curajoși, încât o vom doborî.