Jane Eyre Quote
Revin cu un alt citat din „Jane Eyre”, pe care l-am resimțit din plin foarte mult timp. Chiar și acum, în unele privințe, mă mai întreb asta...
„De ce trebuia să fiu mereu asuprită, mereu acuzată, condamnată pentru totdeauna? De ce nu puteam niciodată să mulțumesc pe nimeni? De ce era așa zadarnic să câștig bunăvoința cuiva?”
Este atât de derutant, de neplăcut, să vrei binele oamenilor din jur, iar ei să nu vadă asta, ci doar că îți bagi nasul. Crește în tine anxietatea... Și deja îți era greu să apropii pe cineva de tine, știu, cititorule, că uneori, chiar să pornești o conversație cu cineva constituie un efort, darămite să îți faci prieteni. Am avut parte de asta atâta vreme, și știu cum este să simți că nu faci parte din nimic, că nimeni nu se apropie de tine cât ai nevoie, ci mereu mai puțin.
Chiar dacă întâmplător, afli necazul cuiva, și, pentru că ești o persoana bună și empatică, vrei să o ajuți, te întrebi dacă să o faci sau nu, pentru că nu știi care va fi reacția ei. Și, din experiențele mele, nu a fost una plăcută. Ori când ți-l cere cineva, iar tu speri și la o apropiere, nu se întâmplă asta. Rămâi doar un ajutor. Ne temem să mai facem asta, apoi suntem văzuți ca niște oameni răi, antipatici. Dar știm prea bine, că nu este așa.
Niciodată nu vei mulțumi pe toată lumea, ci pe cei pentru care contezi. Cei care îți sunt aproape pentru cine ești tu, ca om, care se bazează pe tine, te sfătuiesc și te ajută în momentele dificile, și se bucură cu tine de cele frumoase. Într-o lume plină de oameni diferiți, mă gândesc că, totuși, există două persoane asemenea, sau diferite, de la care să învețe. Care atunci când se vor întâlni, se vor regăsi pe ele, sau ceea ce le lipsesc... și vor aprecia tot ceea ce sunt...
„De ce trebuia să fiu mereu asuprită, mereu acuzată, condamnată pentru totdeauna? De ce nu puteam niciodată să mulțumesc pe nimeni? De ce era așa zadarnic să câștig bunăvoința cuiva?”
Este atât de derutant, de neplăcut, să vrei binele oamenilor din jur, iar ei să nu vadă asta, ci doar că îți bagi nasul. Crește în tine anxietatea... Și deja îți era greu să apropii pe cineva de tine, știu, cititorule, că uneori, chiar să pornești o conversație cu cineva constituie un efort, darămite să îți faci prieteni. Am avut parte de asta atâta vreme, și știu cum este să simți că nu faci parte din nimic, că nimeni nu se apropie de tine cât ai nevoie, ci mereu mai puțin.
Chiar dacă întâmplător, afli necazul cuiva, și, pentru că ești o persoana bună și empatică, vrei să o ajuți, te întrebi dacă să o faci sau nu, pentru că nu știi care va fi reacția ei. Și, din experiențele mele, nu a fost una plăcută. Ori când ți-l cere cineva, iar tu speri și la o apropiere, nu se întâmplă asta. Rămâi doar un ajutor. Ne temem să mai facem asta, apoi suntem văzuți ca niște oameni răi, antipatici. Dar știm prea bine, că nu este așa.
Niciodată nu vei mulțumi pe toată lumea, ci pe cei pentru care contezi. Cei care îți sunt aproape pentru cine ești tu, ca om, care se bazează pe tine, te sfătuiesc și te ajută în momentele dificile, și se bucură cu tine de cele frumoase. Într-o lume plină de oameni diferiți, mă gândesc că, totuși, există două persoane asemenea, sau diferite, de la care să învețe. Care atunci când se vor întâlni, se vor regăsi pe ele, sau ceea ce le lipsesc... și vor aprecia tot ceea ce sunt...
Comentarii
Trimiteți un comentariu